Cum putem sa NU ii ajutam pe cei pe care ii iubim

Cum le facem rău celor care au probleme cu alcoolul sau alte droguri atunci când ne dorim mai mult decât orice să îi ajutăm

ÎNTREŢINEREA

Traiul în preajma unui gambler este în cel mai bun caz mizerabil. Până acum aţi depus probabil eforturi uriaşe şi aţi investit cantităţi imense de energie şi timp pentru a-l face suportabil. Dar adevărul dureros este că nu a funcţionat. Şi în adâncul sufletului ştiţi asta! Când în sfârşit vă suprimaţi mândria şi "ieşiţi în public" în căutare de ajutor, apelând la Gam-Anon(nu stiu sa existe in Romania) sau la consiliere privată, aproape imediat primiţi un şoc. Vi se spune că tot ce aţi făcut până acum a fost o întreţinere pentru gambler, de a sta bolnav.
Cuvântul însuşi este derutant. Întreţinerea nu înseamnă ajutorul acordat cuiva? În cazul gamblingului, nu! În acest context, întreţinerea înseamnă prezervarea, protejarea şi menţinerea dependenţei.
Chiar aţi făcut toate astea? Şi dacă da, cum de nu v-aţi dat seama? E simplu. Întreţinerea apare atunci când vă comportaţi aşa cum v-au crescut acasă - asumarea curajoasă a răspunderii, efortul de a păstra un cămin liniştit, încercarea de a-i apăra pe toţi din jur de orice fel de durere sau suferinţă - pe scurt, când încercaţi să faceţi lucrurile cât mai bine!
Cum puteţi înceta această înlesnire? Pur şi simplu reevaluând tot ce aţi învăţat să faceţi până acum!
Nu uitaţi că gamblerul spune şi face lucruri doar ca să-şi protejeze jocul – adică dependenţa. Odată ce jocul de noroc pune stăpânire pe el, acesta devine primul şi unicul său interes. În timp ce vă uitaţi la propriul comportament, începeţi să observaţi în linişte ce face el pentru a vă antrena să îi menţineţi jocul. Din păcate se pare că în societatea noastră totul este în favoarea intretinerii unei dependente, mai ales în primii ani, când consumul lui este probabil deja excesiv dar încă pare suficient de "controlat" pentru a fi acceptabil din punct de vedere social.
Mai târziu, când consumul devine mai imprevizibil - uneori relativ normal, altădată scăpat de sub control - speraţi că este numai o fază trecătoare şi că situaţia se va îmbunătăţi. Sau credeţi în promisiunea (sinceră) de a doua zi că "De acum încolo va fi altfel." Scufundarea în  se poate produce atât de treptat încât toată lumea este antrenată într-o falsă speranţă - inclusiv gamblerul.
Însă adevărul este că dependenta este o boală care se înrăutăţeşte pe timp ce trece, niciodată nu se ameliorează. Cu cât dv. şi ceilalţi din jur opriţi întreţinerea mai repede, cu atât este probabilitatea mai mare ca el să-şi recunoască starea şi să înceapă recuperarea, înainte ca afecţiunile creierului sau dependenţa de lungă durată să facă acest lucru dificil sau chiar imposibil.
Co-dependentii (un termen simplificat pentru a-i denumi pe cei afectaţi de dependenta) sunt motivaţi în fenomenul întreţinerea si constrânşi de diferite motive personale şi sociale. Aceste motive par deseori bune, chiar generoase - dar în prezenţa dependentei ele devin deformate şi greşit folosite.
Să observăm câteva din acestea pentru a vedea cum contribuie ele de fapt la perpetuarea adicţiei (dependenţei).

Pace cu orice preţ (???)

Străduinţa de a păstra un cămin liniştit sau o relaţie echilibrată este o ocupaţie cu normă întreagă. Ea necesită efort şi devotament. Dar când intervine gamblingul, oscilaţiile vieţii de zi cu zi devin o pendulare sălbatică între extremele nebuniei dezlănţuite şi a istovirii absolute. Şi fiecare acţiune întreprinsă pentru a readuce lucrurile la normal vă va împinge într-o poziţie contrară celei aşteptate. Dacă asta vi se pare paradoxal, puneţi-vă următoarele întrebări:
Aveţi obiceiul să-i faceţi pe copii să tacă atunci când gamblerul are pretenţii nerezonabile, mai degrabă decât să apăraţi poziţia lor rezonabilă?
Ameninţat(ă) de mânia gamblerului v-aţi grăbit să-i faceţi pe plac, chiar dacă pretenţiile lui sunt deplasate?
A-ţi devenit mai îndemânatic(ă) în preluarea unor sarcini în plus (lăsând la o parte lucrurile care v-ar place cu adevărat) numai ca să-l împăcaţi sau să evitaţi abuzul fizic sau verbal?
Cu alte cuvinte, v-aţi încălcat vreodată valorile proprii şi aţi acceptat inacceptabilul ca şi un fel de târg în schimbul acelui "un pic de linişte şi pace"?
Această "pace" chiar că are un preţ mare. Tensiunea constantă vă afectează în multe moduri subtile. Vă împiedică să vă ocupaţi de viaţa proprie, de plăcerile şi nevoile dv. Pe termen lung, aceasta duce la o subtilă eroziune interioară şi apariţia unor simptome fizice cum ar fi tensiunea arterială, colită, lipsa poftei de mâncare, migrene sau probleme ginecologice. Poate că acesta e preţul pe care îl plătiţi involuntar.
La copii efectele apar în formă de ostilitate, retragere din activităţile colective, insomnii, probleme la şcoală, perfecţionism frenetic, mânie şi violenţă făţişă sau chiar ulcer. Asta da pace!
Întreţinerea mai are încă o consecinţă: gamblerul se comportă iresponsabil şi inacceptabil.
Dependenţa îl face să aibă pretenţii iraţionale, copilăreşti şi ego -centrice - şi toată lumea dansează cum cântă el! Lui i se pare că totul merge strună. În realitate, cu cât de joaca mai mult şi devine mai nerezonabil, cu atât vă străduiţi mai mult să faceţi cum vrea el. Nu e asta o nebunie? Sigur că este! Preţul pe care îl plătiţi de fapt pentru "pace cu orice preţ" este jocul accelerat şi toate ororile care îl acompaniază.

Conspiraţia tăcerii

Dacă sunteţi ca cei mai mulţi dintre noi, atunci aţi fost educat(ă) să nu vă spălaţi rufele murdare în public. Vi s-a pretins să apăraţi imaginea familiei şi să menţină mentalitatea "ce vor spune vecinii?". Într-o anumită măsură, luarea în considerare a opiniei celorlalţi este necesară în orice societate organizată, dar se poate şi exagera rău de tot cu asta.
Comportamentul dependent este dureros, crud, violent, intimidează - şi e usturător de penibil. Dar dacă nu spuneţi şi nu faceţi nimic, îi permiteţi dependentului să rămână într-o inconştienţă senină de efectul produs asupra dv. De fapt, tăcerea dv. îi spune că totul este în ordine! Dacă nu i se spune că ceva nu în regulă, este normal şi omenesc ca el să creadă că ceea ce face este perfect acceptabil.
Nevoia de a evita situaţiile penibile este o motivaţie puternică. Cei mai mulţi dintre noi merg până în pânzele albe ca să nu fie jenaţi sau să nu aducă pe alţii în asemenea situaţii. Dar când lăsaţi ca această nevoie să vă dirijeze chiar şi o singură acţiune, sunteţi pe drumul sigur al întreţinerii comportamentului adictiv. E adevărat că dacă vorbiţi, vă veţi găsi stând jenată în "lumina reflectoarelor". Vă ţine tăcută această teamă? Luaţi în considerare consecinţele. Să zicem că sunteţi la o petrecere iar alcoolicul s-a îmbătat (ce altceva să facă?). Nu vreţi să atrageţi atenţia asupra dv. prin arătarea a ceea ce este evident, deci vă aşezaţi în linişte pe scaunul de lângă şofer pentru a porni spre casă.
Care-i mesajul pe care tocmai l-aţi transmis? Mai întâi i-aţi dat de înţeles alcoolicului că nu e destul de beat ca să-şi piardă controlul, iar în al doilea rând că aveţi destulă încredere în condusul lui în stare de ebrietate ca să vă puneţi viaţa în mâinile lui. Motivul dumneavoastră este destul de clar - "Mai bine mor decât să mă pun într-o situaţie penibilă". În plus, l-aţi lăsat în amăgirea confortabilă că e stăpân pe situaţie. Reflectaţi o clipă la asta. E O NEBUNIE!
Să nu faceţi niciodată greşeala de a presupune că el chiar cunoaşte sentimentele dv. cu privire la băutul lui. Nici vorbă! În această lume nu există cititori de gânduri. Dacă nu vorbiţi, n-are de unde să ştie! Oricum e în stare sedată (de la alcool) iar TĂCEREA DV. ÎNSEAMNĂ CONSIMŢĂMÂNT.
Conspiraţia tăcerii în jurul dependentei cuprinde toate aspectele vieţii. Afectează vecinii şi prietenii, doctorii şi consilierii, dar în special pe cei din anturajul imediat. De fapt alţii s-ar putea să vă imite comportamentul. Dacă vă purtaţi în genul "mulţumesc, totul e-n regulă", ce să facă ei? Dacă nu vă încumetaţi să spuneţi: "Eşti beat şi dezgustător, iar eu mă simt penibil", cine o va face? Când daţi glas sentimentelor dv., este vital să nu vorbiţi pe un ton sâcâitor sau acuzator. Păstraţi-vă afirmaţiile simple şi la obiect.
Sâcâitul este la fel de dăunător - şi la fel de aprobator silenţios - ca tăcerea, pentru că îi dă dreptate dependentului în faţa dv. "Nu aş fi nevoit să ma joc, dacă nu m-ai bate atâta la cap!", e răspunsul defensiv la care vă puteţi aştepta. Vedeţi cum se aruncă astfel lumina asupra dumneavoastră, luând-o de pe adevărata problemă?

Inducerea sentimentului de vină

Prima dată am învăţat să fim fetiţe şi băieţei cuminţi. După aceea am preluat stereotipiile soţiilor şi soţilor de treabă şi mai târziu a părinţilor cumsecade. Chiar că ne-am dat toată silinţa pentru a deveni oameni buni! Iar dacă cineva ne acuză că nu ne ridicăm la nivelul aşteptărilor noastre, devenim teribil de măcinaţi de vină, şi sărim să ne comportăm cum "ar trebui". Oare nu ştie jucatorul prea bine asta?
Deci veţi auzi din partea lui următoarele: "Dacă m-ai iubi cu adevărat, ai…"; "O mamă bună mi-ar da banii pentru…"; "Dacă e ceva ce nu pot suporta, e o soţie sâcâitoare, care…"; şi vechea concluzie: "E de mirare că ma joc?" Mesajul nimicitor în barajul acestor afirmaţii inducătoare de vină este: "Fă cum vreau eu. Lasă-mi jocul în pace.(Acesta este sfânt şi de neatins) Tu eşti adevărata problemă!"
Dar o vină bine întreţinută nici nu are nevoie de mesaje din partea lui, pentru a fi declanşată. Toate acele gânduri de "dacă numai…" vi se învârt în cap oricum. Ştiţi la ce ne referim: "Dacă aş fi un părinte, copil, gospodină, muncitoare etc. mai bună…" Sunteţi în stare de orice, numai să scăpaţi de acel sentiment groaznic de vină! Acum chiar sunteţi în încurcătură. Gamblerul v-a "înhămat" vina pentru a-şi menţine şi proteja obiceiul, şi vă treziţi cu credinţa: "Poate fac ceva greşit. Dacă aş reuşi numai să-mi dau seama cum să fac bine, ar dispărea acel comportament nesuferit al gamblerului!" Chiar credeţi asta? Acest singur gând îl poate ajuta pe jucator să stea continue!
Să zicem că soţul vine acasă făcut praf, iar casa e întoarsă pe dos. Săptămâna asta aţi fost la o întâlnire Gam/Al-Anon şi la un Program de consiliere pentru familie (miercurea), şi soţul dv. este ori pe cale să stârnească un scandal şi să plece vijelios la cazino, ori să vă facă să vă simţiţi vinovată ca el să poată juca liniştit de acasă online.
Începe să înjure pentru mizeria din casă şi mai trânteşte câte ceva din mobilier pentru subliniere. "Nu pui mâna pe nimic în casa asta" strigă…Ce vină şi ruşine încep să vă frământe! Mintea deja vă zboară prin casă, înşfăcând aspiratorul, ştergătorul de praf, buretele…ÎNSĂ VĂ PUTEŢI OPRI. Puteţi spune vinei să se oprească din bâzâit la punctul zero al adevărului.
"Da, ai dreptate, casa e o mizerie. Am fost la mai multe programe pentru gambling săptămâna asta. În momentul de faţă asta e prioritatea mea." Şi zâmbiţi blând, ieşind din cameră.
Deci nu vă lăsaţi sentimentul de vină să vă ducă de nas. În loc de asta folosiţi-vă mintea. Ascultaţi experţii, membrii grupurilor de ajutorare cu experienţă, care cunosc strâmbele şi ocolişurile modului de gândire al celui dependent, şi drept urmare gândirea dumneavoastră va deveni mai limpede. Cea mai bună regulă de urmat ar fi: "Simte-te vinovată dacă trebuie, dar nu acţiona în consecinţă!"

Simţul datoriei

Ca şi vina, aceasta se poate întoarce împotriva dv. Probabil aveţi un simţ puternic al rolului dv. ca părinte, soţie, copil, prieten(ă), angajator sau angajat. Ştiţi ce importanţă au aceste roluri în viaţa dv. aşa că atunci când lucrurile deviază de la cursul lor normal, simţul datoriei trece la intensitatea maximă. Ceea ce ar fi bine, dacă ar participa şi mintea, dar ce se întâmplă de obicei, arată cam aşa:
Tata şi Mama: Alergaţi la tribunal pentru a plăti cauţiunea copilului (iarăşi!) sau continuaţi să plătiţi facultatea chiar dacă rezultatele nu depăşesc media de 7.
Soţia: Vă îmbrăcaţi cu maximă eleganţă pentru a merge cu soţul la o aniversare, cu toate că ştiţi că principalul eveniment al serii va fi beţia lui, şi că nu prea e nimic de sărbătorit.
Soţul: Respingeţi ideea programului de reabilitare pentru soţie, şi consilierea pentru dv., deoarece un "bărbat adevărat" îşi rezolvă treburile acasă în linişte.
Copilul adult: Plătiţi repede chiria mamei dv. dependente de bingo, lăsând-o astfel cu bani destui pentru a-şi continua jocul - pe scurt, îi finanţaţi dependenţa.
Supervizorul: Nu faceţi raport negativ alcoolicului către şeful dv., pentru că e un angajat respectat de mulţi ani, şi nu vreţi să-l jigniţi sau să-i periclitaţi locul de muncă.
Amabilitatea şi compasiunea dv. sunt nelalocul lor. Toate aceste exemple sunt comportamente clasice de întreţinere deoarece în fiecare caz, dependentului i se transmite mesajul clar că nu trebuie să suporte consecinţele consumului său.
De fapt, nici nu sunt consecinţe! Ori de câte ori apar norii unui necaz, întreţinătorul intră în scenă - cu cele mai bune intenţii - pentru a aranja lucrurile. Nefiind nevoit să se confrunte cu realitatea dură, dependentul se poate lăsa pe spate, să se relaxeze…şi să consume mai departe.

Preluarea responsabilităţilor

În spatele acestui tip de întreţinere, forţa motivaţională este adesea simpla frustrare. Treburile nu sunt făcute. Gamblerul este atât de iresponsabil încât nu poţi aştepta nimic de la el, sau aşa de bolnav că abia se mişcă. Şi începeţi să-l trataţi ca pe un copil neajutorat, lucru care devine rapid o profeţie adeverită! Iată câteva exemple:
Soţia: Preluaţi plata tuturor cheltuielilor casnice. Formidabil! Gamblerul nu mai trebuie să facă faţă problemelor financiare create de jocul său, aşa că are timp mai mult pentru a juca liniştit.
Secretara: Observaţi întâlniri pierdute, daţi telefoane de scuze, şi reprogramaţi întâlnirile pentru ore mai matinale, înainte ca orele de poker online să-şi fi făcut efectul. Cu siguranţă asta va amâna ziua în care şeful dv. va fi confruntat cu slaba performanţă de la lucru; de asemenea va amâna orice fel de şansă pentru recuperare!
Părinţi: Îi daţi voie dependentului dv. şomer, de 24 de ani să stea acasă fără să contribuie la cheltuieli. (Dar unde să se ducă? - strigaţi plângând!) El nu are responsabilităţi. Este bolnav, se-nţelege, şi nu trebuie să depună nici cel mai mic efort pentru supravieţuire. I-aţi luat de pe umeri sarcina dureroasă a subzistenţei!
Soţul: Veniţi acasă de la serviciu şi vă găsiţi soţia în ultimul hal, leşinată pe canapea. Alergaţi în bucătărie să vă faceţi de mâncare dv. şi copiilor, şi spălaţi pe jos cât sunteţi acolo. Ea nu trebuie să facă nimic.
Prin toate aceste acţiuni, îi spuneţi dependentului: "Tu eşti incapabil să faci asta pentru tine pentru că eşti incompetent şi iresponsabil; eu trebuie s-o fac în locul tău." Stima de sine scăzută a dependentului scade şi mai mult, sentiment negativ care face drogul (jocul) mai necesar, mai atractiv. Iar lipsa responsabilităţii permite ca jocul să fie relativ plăcut şi fără dureri. (Nu uitaţi că gamblerii nu îşi privesc în faţă dependenţa decât dacă doare şi încă tare!)

Explicaţii ulterioare

Oamenii normali văd comportamentul iraţional al gamblerului, şi încearcă să găsească explicaţii. Neluând în seamă natura adicţiei, ei o explică în termenii lor raţionali. Gamblerul se joaca pentru că:
are o imagine proastă despre sine
are un loc de muncă stresant
(zece ani mai târziu) moartea copilului
prieteni care îl duc la băut
şomaj sau probleme financiare
căsnicie distrusă
copilărie grea
Gamblerii în recuperare cunosc asta mai bine. Mergeţi la o întâlnire deschisă cu vorbitori a Alcoolicilor/Gamblerilor Anonimi şi veţi auzi un adevăr simplu: DEPENDENTII CONSUMA DROGUL (Alcoolici, gambleri, drogati, dependenti de sex etc.)  PENTRU CĂ SUNT DEPENDENTI! O, sigur că da, jocul excesiv putea fi declanşat de tot felul de probleme, dar invers este mult mai des adevărat: prietenii care te duc la rele, căsnicia distrusă, proasta imagine despre sine şi problemele financiare sunt rezultate şi nu cauze ale jocului. (Toată lumea poate avea traume, dar numai dependentii consuma drogul  timp de ani de zile din cauza asta!). Jocul repetat, obsesiv şi impulsiv de astăzi provine din adicţia (dependenţa) de astăzi! Aşa cum spun membrii GA: "Nu există motive pentru joc, doar scuze."
Vedeţi cum atenţia se îndreaptă spre jucator şi responsabilitatea lui? Departe de noi gândul să dezminţim conceptul de boală al gamblingului, dar vrem să ştiţi că unul din caracteristicile sale cele mai accentuate este comportamentul iresponsabil. Un gambler nu devine abstinent până nu vrea el, şi trebuie să-şi recunoască responsabilitatea în acest proces. Aceia care îl apără de consecinţe sunt în realitate întreţinătorii dependenţei, privându-l astfel de o şansă pentru recuperare.
Aşa că puteţi să vă opriţi din încercarea de a repara ireparabilul - trecutul oribil, prezentul stresant - prin simpatie nepotrivită, intervenţii psihiatrice sau alte metode. Atunci când gamblerul vine acasă târziu cu scuza că s-a "oprit pentru câteva păhărele după o zi grea la birou", puteţi înceta întreţinerea situaţiei lui prin replica blândă: " Nu, ai fost sa te joci pentru că eşti legat de joc şi ai nevoie de ajutor ca să te opreşti." Încercaţi. E un fulger de realitate.
Iar realitatea este cea care va ajuta dependentul să ajungă la tratament pentru a se lăsa de jocul de noroc.

Oprirea întreţinerii: Trei gânduri

Primul gând: Oare chiar ajută?Până acum v-am asigurat că pentru a opri întreţinerea, trebuie numai să regândiţi tot ce aţi învăţat vreodată. Ăsta e purul adevăr, aşa cum probabil aţi observat deja. Pentru a realiza această schimbare dificilă de viaţă şi atitudine, e bine să ne "oprim mintea", adică să daţi acele mici semnale sau cuvinte din mintea dv. care vă ajută să faceţi o pauză. Orice cuvânt e bun care vă ajută să vă evaluaţi acţiunile: Hopa! Stop! Stai aşa! Gândeşte!
Înainte de a face orice, luaţi în considerare consecinţele atât pentru dv. cât şi pentru dependent. Nu vorbim numai de crize, ci şi de simple interacţiuni zilnice. Opriţi-vă pentru un moment - folosiţi un "semn stop" dacă vreţi - şi întrebaţi-vă: "Este acest lucru pe care vreau să-l fac, util cu adevărat?" Nu uitaţi că adevăratul ajutor este opusul întreţinerii!
Consultaţi-vă cu experţii. Oameni cu experienţă din Program (membrii AA/GA şi Gam/Al-Anon) şi consilieri în dependente vă pot ajuta să vă daţi seama de diferenţa dintre întreţinere şi adevăratul comportament de sprijin. Până la urmă, noua abordare a dependentului va deveni a doua dv. natură, dar nu imediat. La început s-ar putea să vă simţiţi destul de mizerabil, ciudat şi vinovată că nu săriţi în ajutorul lui, aşa cum o făceaţi înainte. Acest lucru e normal şi de aşteptat. Continuaţi să vorbiţi cu experţii!

Al doilea gând: A cui este răspunderea? Este greu să laşi dependentul să simtă consecinţele adictiei în totalitate. Cum am spus, asta contravine a tot ce-am învăţat timp de o viaţă. Deci "opriţi-vă mintea" din nou, şi întrebaţi-vă (şi răspundeţi cinstit): "Este responsabilitatea MEA sau A LUI?"
De exemplu, si-a jucat toti banii si nu mai are cum sa miste masina din loc pentru ca a ramas fara benzina. Îl duceţi cu maşina la lucru sau îl lăsaţi să-şi rezolve singur transportul? Pentru a face acest exemplu mai greu (şi mai real): Dacă îl duceţi cu maşina, e un drum de o jumătate de oră, cu transportul public înseamnă o oră şi jumătate în ploaie, zăpadă, frig. Acum deja ştiţi bine ce credem noi.
Totuşi, prima dată când veţi spune NU dependentului, va fi foarte greu. Şi veţi descoperi destul de repede, că toţi ceilalţi "întreţinători" ai săi sunt împotriva dv.; dintr-o dată dumneavoastră sunteţi personajul negativ. Prietenii şi rudele vă vor considera rea la suflet. Daţi-le această broşură s-o citească (nu durează mult). Şi mai important, continuaţi să vă bazaţi pe sprijinul oamenilor din Program. Deocamdată sunteţi singură cu acest mod de abordare, şi veţi recădea deseori în vechiul comportament din cauza naturii inedite a noii metode.
Uneori singura metodă de a întrerupe comportamentul de întreţinere este cea a "curcanului rece". Dacă aţi fost îndelung manipulată cu succes de către gambler, s-ar putea să fiţi nevoită să nu vorbiţi sau să nu vă întâlniţi cu el timp de o lună sau mai mult, pentru a nu fi ademenită din nou. Această perioadă va fi ca un sevraj - plină de sentimente de vinovăţie, nelinişte şi teamă - mai ales dacă decizia dv. de a termina întreţinerea este încă numai pe jumătate formată sau lipsită de convingere. Când jucatorul va începe să exercite presiuni, veţi avea nevoie de tot suportul disponibil.
Şi va începe. Pentru o vreme, totul va fi mai tensionat şi mai neplăcut. De ce? Fiindcă experienţa îi spune că e numai o chestiune de timp sau de combinaţie potrivită să vă ia din nou peste picior!
Nu uitaţi că nu puteţi opri întreţinerea dintr-o dată. Asta ar însemna pretenţii prea mari faţă de dv. În primele luni totul va părea că merge mai rău, iar dv. vă veţi simţi mai vulnerabilă ca de obicei. Perseveraţi cu întâlnirile Gam/Al-Anon şi ascultaţi-i pe vorbitorii GA/AA. Cu timpul, va deveni mai uşor şi mai natural.

Al treilea gând: Care sunt motivele mele? În cursul schimbării, aşteptaţi-vă la puţină confuzie în mintea dv. în legătură cu motivele proprii. (TOATE motivele sunt mixte - şi noi suntem atât de bune la raţionalizarea acţiunilor noastre!). Elogierea primită înainte pentru "grija" purtată gamblerului- adică ajutorul ca să scape basma curată - vă va tenta s-o faceţi din nou. Acuzaţiile venite acum, pentru că nu-i mai protejaţi adictia, pot să doară teribil. Luând toate la un loc, pare foarte confortabil să te întorci la vechile moduri de întreţinere - "de dragul lui". Dar adevăratul motiv poate fi nevoia de a te întoarce la vechea mizerie care cel puţin e cunoscută, sau la rolul de martir, sau pentru a aplana conflictul, sau pentru a te reîntoarce la rolul deja încercat, de "persoană bună".
Programul de "dezvăţare a întreţinerii" poate deraia de asemenea dacă deveniţi prea ataşată de rolul singurului adult funcţional din casă. De obicei, întreaga familie îşi schimbă rolul în jurul dependentului- care desigur nu se mai comportă ca un adult - şi oamenii se adaptează bine la aceste roluri. Nu le place ca ele să fie sfidate. Asta înseamnă că abstinenţa iminentă poate fi o adevărată ameninţare - forţa necunoscută care îi va obliga pe toţi să-şi schimbe din nou poziţiile.
În cazul în care continuaţi să recădeţi în tendinţa de a prelua atribuţiile jucatorului sau de a-l controla, probabil că vă simţiţi ameninţată de ideea că şi-ar putea relua rolul de adult. Este de asemenea foarte tentant să vă ţineţi de mânia justificată - dar trebuie s-o puneţi la o parte dacă doriţi să deveniţi raţională cu boala aceasta!
Se poate ca pe măsură ce vă îndepărtaţi de întreţinere, să observaţi că se strecoară o anume satisfacţie în sufletul dv. în timp ce priviţi gamblerul foindu-se. Acest lucru e de înţeles în anumite limite. Dacă începeţi însă o demonstraţie de forţă (profitând de vulnerabilitatea lui), există pericolul să pierdeţi din vedere scopul original: crearea unui climat unde abstinenţa devine posibilă.
Reveniţi iarăşi la experţi când motivele nu vă mai sunt clare. Zâmbetele lor de recunoaştere vor fi de ajutor în timp ce vă luptaţi să înţelegeţi ce anume vă stimulează acţiunile. Veţi şti instinctiv că şi ei au trecut prin asta - ei nu râd de ci cu tine. "Dă-i drumul", vă vor spune probabil; "Lasă-l să-l doară". Şi se poate ca acesta să fie cel mai bun sfat pe care-l veţi primi vreodată.
E adevărat că dependentul nu poate accepta ajutor până nu ajunge "la fundul sacului". Iar odată ce v-aţi tras perna pufoasă a sprijinului de sub capul lui, căderea următoare o va observa. Acesta este pasul dureros pe care DUMNEAVOASTRĂ trebuie să-l faceţi pentru a-l aduce pe calea abstinenţei. Dacă se va bucura sau nu de acea nouă viaţă, va depinde de el.

Acest articol a fost preluat de pe siteul maicii Siluana Vlad si modificat putin pentru gambleri. Veti gasi pe blog si lista cu intrebarile pentru gambleri.

Mai jos este rugaciunea pentru seninatate, care mie mi-a fost de mare ajutor atunci cand am inceput sa lupt cu dependenta. Citez ce mi-a scris o persoana specializata in dependente acum cateva luni bune, cand eram la inceput de drum:”Esti datoare ca macar tu sa faci ce se poate face pentru tine, in primul rand, si-apoi, e nadejde ca se mai poate schimba ceva si cu sotul tau.

Acum, pornind de la situatia descrisa de tine, ar fi bine sa stabilesti niste limite pe care sa le respecti in relatia cu sotul tau. Poti sa-i spui ca esti ingrijorata pentru ca te gandesti ca el joaca. Dar sa nu-i reprosezi. Sa nu-l certi. Asta e codependenta. El e dependent de jocuri, prin asta se asteapta ca relatia cu tine sa fie cu nervi din partea ta, tu te enervezi, intr-adevar, si amandoi va faceti partea de relatie nesanatoasa si nimic bun nu se intampla.
Este important sa te rogi pentru el. Cat mai des, cand te gandesti la el sa zici "Doamne binecuvinteaza-l pe sotul meu!" - mereu, mereu.
Cu sfaturi si cu vorbe sau reprosuri nu mai ajungi la el. Dar cu Dumnezeu e altceva. El poate.”. 

Acum inteleg perfect ce voia sa spuna. Atunci ma intrebam daca nu cumva trebuie sa pun si eu mana sa ii ajut putin lui Dumnezeu. Acum inteleg ca dependentul poate sa se schimbe daca vrea el. Noi muritorii nu avem cum sa il controlam, dar putem sa ii aratam ca situatia nu ne convine si modul in care ne afecteaza pe noi.

Rugăciunea pentru Seninătate

Doamne, dă-mi Seninătatea,
Să Accept ceea ce nu pot schimba,
Curajul să schimb ceea ce pot,
Şi Înţelepciunea să le deosebesc.
Fie Voia Ta Şi nu a mea.

Jocurile de interactiune intre dependent si codependent

Acest articol a fost preluat de aici si putin modificat, in sensul ca am inlocuit alcoolismul cu jocul de noroc

Am fost si eu prinsa in aceste jocuri. Eu il consideram pe el vinovat pentru situatia in care ne aflam, inclusiv pentru starile mele emotionale, iar el folosea, toate afirmatiile pe care le faceam, ca sa-si justifice consumul. Si, in loc sa ma opresc,  dadeam si pe mai departe apa la moara. Intretineam, fara a fi constienta de acest lucru, prin aceasta avalansa de acuzatii, jocul de noroc al sotului meu.

Un astfel de joc il prezinta Reinhold Ruthe cam asa:

Dependentul: – Ma joc pentru ca tu te certi cu mine tot timpul! Codependentul: – Ma cert tot timpul cu tine pentru ca tu te joci!

Dependentul: – Ma joc pentru ca tu te-ai departat atat de mult de mine! Codependentul: – M-am departat atat de mult de tine, pentru ca tu te joci atat de mult!

Dependentul: – Ma joc pentru ca tu incerci din rasputeri sa ma controlezi! Codependentul: – Incerc sa te controlez pentru ca tu te joci atat de mult!

Dependentul: – Ma joc pentru ca tu asculti atat de mult de copii! Codependentul: – Ascult de copii pentru ca tu te joci atat de mult!

Dependentul: – Ma joc pentru ca tu tii mai mult la parintii tai! Codependentul: – Tin mai mult la parintii mei pentru ca tu te joci!

Dependentul: - Ma joc pentru ca tu ma lasi atat de singur!    Codependentul: – Te las singur pentru ca tu te joci!

In cartea Labirintul codependentei, aceste realtii sunt privite asemenei unui bulgare de zapada care se transforma intr-o avalansa tarand totul cu ea. Ideea e ca orice ai spune, atunci cand ataci persoana, si nu adictia, vei deveni persoana  vinovata, pe care dependentul poate sa isi descarce nervii, si asupra careia poate sa proiecteze vina. Oricat ai dori sa ii faci morala, opreste-te, nu rezolvi nimic! Controlul, morala, cearta, nu fac decat sa intretina lantul vicios si sa inrautateasca lucrurile. 

Si eu am inteles cu greu cercul vicios care se crease. Am inteles cu greu ca trebuie sa tac daca nu pot spune ceva care sa nu-l atace direct pe sotul meu. Am inteles cu greu ca, daca vreau sa schimb ceva, trebuie sa incep sa schimb in mine. Inca mai invat cum sa o fac...

Scrisoare deschisa catre familia mea

Mi-am permis sa preiau aceasta scrisoare si sa inlocuiesc cuvantul alcool cu gambling. Mecanismul adictiei e acelasi.

Sunt un gambler. Am nevoie de ajutor.

Daca imi permiti sa te mint, acceptand miciuna mea ca adevar, ma incurajezi sa mint. Adevarul poate fi dureros, dar scoate-l la iveala.

Daca ma lasi sa fiu istet, ma inveti sa-mi evit responsabilitatile si, in acealsi timp, sa nu mai am respect fata de tine.

Daca pot, te voi exploata si voi profita de tine. Acceptand asta, devii complice in incercarea mea de a scapa de responsabilitati.

Poti sa-mi tii lectii, sa-mi tii morala, sa ma dojenesti, sa ma lauzi, sa ma invinovatesti, sa ma certi sau sa-mi arunci cartile de poker, indiferent daca sunt sub influenta jocului sau daca sunt abstinent. Poti sa te simti bine pentru moment, dar situatia se va inrautati.

Daca imi accepti promisiunile, imi ingadui sa-mi aman durerea. La fel este si cu acordurile, cu intelegerile schimbate. Daca un acord a fost facut, tine-te de el!

Daca iti pierzi firea cu mine, te vei distruge pe tine si orice posibilitate de a ma ajuta.

Daca permiti anxietatii sa te constranga, sa faci tu ceea ce ar trebui sa fac eu, distrugi pentru amandoi sansa de a ne recupera.

Ascunzand sau musamalizand consecintele abuzului meu de jocuri de noroc, vei reduce sau vei evita criza, perpetuand boala.

Cu toate acestea, accepta realitatea asa cum am eu nevoie. Dependenta este o boala si se inrautateste pe masura ce abuzul meu continua. Incepe acum sa inveti, sa intelegi si sa planifici recuperarea mea. Am nevoie de ajutorul unui medic, a unui consilier in adictie sau a unui psiholog, a unui gambler in recuperare si de Dumnezeu. Singur nu ma pot ajuta.

Ma urasc pe mine, dar te iubesc pe tine. A nu face nimic este cea mai rea alegere pe care o poti face pentru amandoi. Vreau liniste si siguranta in casa noastra si fericire pentru toti.

Te rog, ajuta-ma!

Gamblerul tau!

Calatori prin viaţă

Nici o zi nu seamănă cu alta. Nu vi se pare interesant? Şi niciodată nu ştii ce îţi va aduce ziua următoarea, iar asta e emoţionant. 
--Alpha English


Alpha nu şi-a pierdut interesul pentru viaţă. Chiar dacă are aproape 90 de ani, are o minte tânără şi o inimă înţeleaptă. Atitudinea ei îi influenţează pe cei din jur, făcându-i cu adevărat norocoşi. Şi noi avem capacitatea de a aduce numai bucurie celor din jurul nostru. Care este cheia? Imaginea de ansamblu.


Ochii cu care privim situaţiile prin care trecem sunt responsabili pentru cum ne petrecem ziua. Ce poate părea înspăimântător pentru altcineva, precum un discurs la clubul de carte sau jocul de bridge cu un partener nou, ne poate încânta. Sau poate fi adevărat contrariul în cazul nostru. Lecţia importantă este că, dacă alţii pot privi înainte cu un sentiment pozitiv de anticipare, la fel putem să facem şi noi. Ceilalţi nu au fost binecuvântaţi cu calităţi pe care noi să nu le putem dobândi. 


Noi, majoritatea, am fost prea ocupaţi în tinereţe pentru a urmări toate activităţile care ne interesau. Acum este vremea noastră. Vom descoperi că avem destul timp pentru a călători în orice direcţie suntem chemaţi, dacă am cultivat o atitudine entuziastă. 

Mă îmbarc într-o misiune specială astăzi. Mă rog să privesc experienţele cu o inimă bucuroasă.

Gandul zilei - Multumirea

Azi voi încerca să mă mulţumesc cu mai puţin decât mi-aş dori să fie posibil, şi voi fi dispus nu numai să accept acest fapt, ci şi să îl şi apreciez. Azi nu voi aştepta prea mult de la nimeni - şi mai ales nu de la mine însămi. Voi încerca să îmi amintesc că mulţumirea izvorăşte din acceptarea cu recunoştinţă a binelui care ni se oferă, şi nu din furia la adresa vieţii din cauză că nu e "mai bună."

Realizez eu diferenţa între resemnare şi acceptarea realistă?


Azi mă rog
Să nu îmi pun standarde nefiresc de ridicate, să nu aştept prea mult. 
Să privesc în urmă suficient de departe pentru a vedea că ţelurile imposibile pe care mi le-am fixat au fost capcanele adicţiei mele; mult prea des am sfârşit la jumătatea drumului, înfruntându-mi eşecul. Aceste sentimente de "iar am greşit" sau "am eşuat din nou" au devenit scuze monumentale pe care le-am oferit impulsului meu compulsiv de a mă juca, care îmi acoperea suferinţele.  
Să evit acest vechi obicei bolnav. 
Să fiu realist. 



Azi îmi voi aminti

Binele este suficient de bun.

Masca

Omul este cel mai puţin el însuţi atunci când vorbeşte cu propria sa persoană. Daţi-i o mască şi vă va spune adevărul. 
- Oscar Wilde

Cu toţii avem o mască socială, nu-i aşa? Ne-o punem, ieşim, călcăm cu dreptul înainte, ne afişăm cea mai bună imagine. Dar în spatele acelei măşti sociale există un adevăr personal, ce credem cu adevărat despre cine suntem şi de ce suntem capabili. 
- Phil McGraw


Citirea rândurilor de mai sus m-a dus automat cu gândul la coportamentul gamblerilor care se află pe acea pantă a adicţiei de unde cu greu se pot opri, cei care se opresc. Imaginaţi-vă adicţia ca pe un bulgăre de zăpadă care se rostogoleşte la vale. Cu cât este mai lung traseul, cu atât mai mare se face bulgarele, cu atât mai multă zăpadă atrage după sine, si cu atât mai mare este viteza cu care coboară. Gamblerul activ va atrage după sine o adevărată avalanşă: datorii în primul rând, de multe ori ruina familiei pe plan financiar, pierderea locului de muncă adesea, destrămarea familiei, ajungând chiar la sinucidere. Persoanele normale, înţelegând prin normale acele persoane care practică jocul de noroc în mod ocazional, şi care nu simt impulsul de a se juca în mod necontrolat, nu înţeleg de obicei ce este dependenţa de jocurile de noroc, şi care este efectul acestei dependenţe asupra unei persoane. Haideţi să privim puţin ce se întâmplă. 
Câţiva cercetători au arătat recent că dependenţa de jocul de noroc este o problemă neurobiologică, o dependenţă chimică a creierului similară celor dependenţi de droguri precum cocaina sau alcoolul. Conform acestor savanţi, gamblingul este un drog, deoarece efectele sale psihoactive sunt similare drogurilor. 


Gamblingul compulsiv poate fi clasificat în două categorii: jocul de acţiune şi cel de refugiu. 


Jucătorii de acţiune: În jocul de acţiune, gamblerul este dependent de emoţia asumării de riscuri la fel cum un dependent de cocaină este dependent de drog. Acţiunea ca atare devine un drog. Jucătorii de acţiune se implică de obicei în jocuri cu alţi participanţi, deoarece o parte a valului de adrenalină o constituie credinţa că este un câştigător. Aceştia sunt predominant bărbaţi care au început să se joace la vâtste timpurii în adolescenţă, care sunt în general foarte inteligenţi, având rezultate ridicate la testele de inteligenţă. Jocurile lor preferate sunt cele care implică îndemânarea, incluzând black jack, poler, pariurile sportive, şi mai recent, tranzacţiile bursiere, cele cu acţiuni de toate felurile. Gambinul conferă o senzaţie de euforie, similar unui drog care dă senzaţia de high. În general, aceste personalităţi sunt foste egocentrice, controlatoare, iubesc riscul, sunt narcisiste, sociabile, şi ca narcisiştii, caută aprobarea, afirmarea şi confirmarea. 
Aceşti indivizi au în general o încredere în sine scăzută, şi au o tendinţă de a ocoli adevărul, sau de a minţi. Gamblerii din această categorie trec în general prin patru etape: Câştig -  Pierdere - Disperare - Deznădejde. În general, comportamentul persistă între 10 şi 30 de ani înainte ca circumstanţele să-l fi adus pe individ într-un punct atât de scăzut încât să caute ajutor. În acest timp adicţia a devenit atât de puternică încât a depăşit importanţa pe care o au familia, prietenii, munca, interesele exterioare, iar individul este în pericolul de a pierde absolut totul. 


Jocul ca refugiu: Jocul ca refugiu apare atunci când jucătorul caută să risipească nişte sentimente neplăcute sau noţte crize emoţionale din viaţă. Acţiunea de a se juca este secundară efectului de anesteziere al activităţii.  Jucătorii care caută refugiul preferă în general jocuri singulare, precum aparatele mecanice, unde pot evita contactul uman. Acest tip de jucători sunt în general femeile, cu probleme apărute târziu în viaţă, în mod normal în jurul vârstei de 30 de ani sau mai târziu. Jocurile pe care le caută necesită abilităţi puţine, sau nu necesită deloc abilităţi, precum aparatele mecanice, bingo, loterie, etc. Jucătorii aceştia par orbiţi, sau într-o transă hipnotică, atunci când se joacă. Acest tip de jucători se simt eliberaţi de durerea emoţională sau fizică, atunci când sunt implicaţi în joc. Persoanele acestea su fost responsabile şi morale mai devreme în viaţă, dar  evită conflictele şi au suferit adesea abuzuri verbale şi fizice. Simt nevoia de a dobândi putere şi o obţin prin joc ca refugiu. Aceşti indivizi posedă în general o stimă de sine scăzută, şi devin manipulatori pe măsură ce problema ia proporţii. 


O altă clasificare, abordată de Robert L. Custer, M.D., identifică 6 tipuri de jucători.
1. Jucătorii care caută refugiu preferă jocurile care nu necesită abilităţi; aceste jocuri includ pokerul video, loterie, bingo şi aparatele mecanice. Aceste jocuri oferă scăparea de sentimentele de nesiguranţă, depresie, furie, plictiseală sau singurătate. Aceştia folosesc jocul ca să scape de crize sau de dificultăţi. Jocul produce mai degrabă un efect analgezic, decât un răspuns euforic. 


2. Jucătorii compulsivi au pierdut controlul asupra jocului. Pentru ei, jocul este cel mai important lucru din viaţa lor. Jocul compulsiv este o adicţie progresivă care dăunează fiecărui aspect din viaţa jucătorului. Pe măsură ce continuă să se joace, le sunt afectate în mod negativ familia, prietenii şi angajatorii. În plus, jucătorii compulsivi se pot angaja în activităţi precum furtul, minciuna sau delapidarea, activităţi care contravin standardelor morale. Gamblerii compulsivi nu se pot opri din jucat, indiferent cât de mult doresc sau încearcă.


3. Jucătorii profesionişti îşi câştigă existenţa prin joc, şi îl consideră o profesie. Sunt pricepuţi la jocurile pe care le practică şi sunt capabili să controleze sumele de bani şi timpul petrecut jucând. Aşadar, jucătorii profesionişti nu sunt dependenţi de joc. Ei aşteaptă cu răbdare cel mai bun pariu şi încearcă să câştigă cât de mult posibil. 


4. Jucătorii antisociali folosesc jocul ca pe un mod de a face rost de bani în mod ilegal. Este posibil ca aceştia să fie implicaţi în curse de cai sau de câini aranjate, sau să joace cu zaruri măsluite sau cărţi însemnate. Pot încerca să folosească diagnosticele de gambling compulsiv ca pe o apărare în caz de probleme cu legea. 


5. Jucătorii ocazionali sau sociali sune cei care se joacă în scop recreativ, pentru a socializa sau pentru a se distra. Gamblingul nu intervine în obligaţiile lor familiale, sociale sau vocaţionale. Exemple de asemenea jocuri sune jocul ocazional de poker, pariurile Super Bowl, o călătorie anuală la Las Vegas, sau cumpărarea ocazională de bilete la loterie. 


6. Jucătorii sociali serioşi care investesc mult din timpul lor în joc. Gamblingul constituie pentru ei o sursă importantă de relaxare şi distracţie, totuşi aceşti indivizi pun jocul de un plan secund familiei şi vocaţiei. Acest tip de jucător poate fi comparat cu un împătimit al golfului, a cărui sursă de relaxare vine din practicarea jocului de golf. Jucătorii sociali menţin controlul asupra activităţilor de gambling. 

Ce e dependenta?

Rândurile care urmeaza sunt preluate de pe site-ul http://www.gamblingtherapy.org.uk. Pentru mine, ca membru al unei familii cu probleme datorate gamblingului, au fost o mare alinare şi un mare ajutor. Din pacate nu există şi discutii in limba română, pentru cei care nu ştiu altă limbă. De aceea am ales să traduc aceste randuri. Fiecare le poate interpreta dupa propria dorinţă.

Exista multe feluri in care sunt privite adicţiile, in funcţie de organizaţia căreia i te adresezi! Ca Gambling Therapy, noi subscriem părerii că dependenţa de jocurile de noroc este un comportament învăţat. Comportamentul poate să fi fost învăţat de la un alt individ sau auto-dobândit, dar nu apare în mod spontan, aşa cum ar apărea o boală. Un comportament învăţat se poate dezvăţa, iar în locul lui poate fi dobândit un nou comportament. Odată ce persoana a conştientizat faptul că are o adicţie, se pote lua o decizie în mod conştient, în vederea găsirii unei metode de a face faţă problemei. În cadrul adicţiei există şase etape, care nu se manifestă neapărat în mod liniar. Acestea sunt următoarele:

• Pre-contemplativă - Problema nu este identificată şi nu există nicio motivaţie pentru schimbare
• Contemplativă - Apare întrebarea dacă este necesară sau posibilă schimbarea
• Determinarea - Se ia decizia că este necesară şi posibilă schimbarea şi se fac planuri referitoare la cum va avea loc această schimbare
• Acţiunea -  Sunt puse în practică planurile
• Menţinerea - Sunt puse piedici în vederea asigurării succesului continuu
• Recăderea - Adicţia pune din nou stăpânire pe persoană şi aceasta reintră în faza pre-contemplativă

Nu toţi gamblerii compulsivi vor trece prin fiecare etapă, şi pot să nu treacă prin acestea în această ordine. Totuşi, ceea ce contează în recuperare este forţa luării de decizii în mod conştient. Pentru a avea loc schimbarea, adicţia trebuie să treacă de la nivelul subconştient la cel conştient, acolo unde deciziile se pot lua atunci când eşti "treaz".

Aceasta este credinţa Gambling Therapy şi nu reprezintă neapărat opinia personală a angajaţilor, a voluntarilor şi a membrilor.

O luăm de la început?

După luni (sau ani oare?) de ameninţări, plânsete, rugăminţi, telefoane fără răspuns şi nopţi nedormite, m-am decis. Am sunat un prieten, am făcut o geantă mică, am luat copilul şi am plecat. L-am lăsat 2 zile să fiarbă şi apoi am acceptat să discutăm. Am cedat, repede, poate prea repede... în definitiv, avem un copil. Şi ştiu cât se iubesc unul pe celălalt. Da... copilul, planurile, banii........
A trecut ceva timp. S-a mai jucat, iar prinsă pe nepregătite, iar datorii, de data asta însă, am luat măsuri. Ori am eu banii, ori te las. Scurt! Şi am preluat carduri, credite, salarii, etc. Dureri de cap, ce mai! A fost bine, se mai răzvrătea, ne mai certam, dar a înţeles ce e mai bine pentru noi.
Şi surpriză (oare?)... după destul timp de pace şi linişte...
"ştii, nu vreau să îţi stric buna dispoziţie, dar am revenit la vechile obiceiuri... "
"alea proaste?"
 　"aha"
"iar?...poker?"　
"nu... aparate"
"de cât timp?"
"de vineri"
"si ce crezi că ar trebui să facem ca să nu se mai întâmple"
"să nu fiu singur, să stau cu copilul sau să fac orice, dar să nu fiu singur"
"e un pic mai greu, căci eşti inventiv când vine vorba de scuze, dar încercăm.... şi altceva?"
"să nu fie la mine banii, de fapt să nu fie la vedere, să nu ştiu unde sunt"
"ok,  crezi că ajunge atâta?"
"eventual să vii după mine la serviciu când iau banii"
"ok, aşa o să facem"
"uneori mă gândesc să mă sinucid, dar nu am atâta sânge în mine. "
"toţi dependenţii se gândesc. E o mare realizare faptul că ai venit la mine şi mi-ai spus în mai puţin de o săptămână. Asta demonstrează că nu îţi place ce face dependenţa din tine."
"Urăsc să nu mă pot stăpâni. Din cât ai citit tu, nu există o metodă minune să scap de asta?"
"Ar fi bine să fie aşa. Cică există nişte medicamente. Ar fi bine să vorbeşti cu un specialist. Să mergi la GA, sau AA. Creierul tău simte nevoia de adrenalina oferită de joc. De asta caută prin toate mijloacele să te convingă să continui."
"Ştiu cum funcţionează, dar nu ştiu cum să mă opresc."


Au trecut 4-5 zile de atunci. E agresiv verbal, nu ştiu dacă din cauză că luptă cu demonii, sau că încearcă inconştient să mă facă să mă cert cu el şi astfel să îi ofer o scuză pentru a se juca.
Nu de data asta iubitule! Nu îmi place cum vorbeşti cu mine, aştept respect din partea ta, dar nu îţi voi oferi motive să par eu vinovată. Încă mai aştept scuze pentru faptul că m-ai jignit. Mi s-a acrit să fiu eu aia cu capul pe umeri şi responsabilă, dar sunt adult şi cică adulţii aşa trebuie să se comporte. Sper să devii şi tu un adult responsabil într-o zi. Încă mai aştept. Îmi vin în minte o mulţime de lucruri pe care le-am fi putut face cu ultima ta INVESTIŢIE, dar nu ţi le voi spune. Nu îţi voi reproşa, sunt convinsă că tu o faci cu vârf şi îndesat. Îmi  vine să urlu la tine, dar o să te sun să te întreb dulce dacă să te mai aştept, sau să mă duc la culcare. Nu o să mă chinui gândindu-mă la ce nu mai pot schimba, căci a trecut deja. Banii s-au dus. O să fiu cu ochii pe tine să nu se mai ducă şi alţii. Am crescut mult în ultimii ani, şi adicţia ta nu mă mai poate afecta ca şi până acum. E a ta, poftim! Ţine-ţi-o! Eu nu o mai vreau!... Îs sătulă de ea. Pfffff, stăpâneşte-o o dată cu sprijin calificat, că nu o mai suport.
O luăm de la început?
Nu cred! în ziua în care îmi va spune azi aş vrea să mă joc, dar prefer să stau cu tine voi şti că e bine. Până atunci te iubesc, dar nu te las să mă mai răneşti! Nu merit asta!

Fericirea este o alegere - dar nu este o alegere usoara

Bineînţeles că îţi doreşti să fii fericit, dar viaţa este grea. Locul tău de muncă este unul stresant, familia te cicăleşte, şi uneori te simţi rău din punct de vedere fizic, aşadar poate fi viaţa fericită o alegere? Nu este o alegere uşoară, dar fericirea ESTE o alegere pe care o poţi face.  

Unele alegeri sunt uşoare, pentru că ai la îndemână alternative clar definite. Este uşor să alegi între îngheţata de vanilie şi cea de ciocolată. Alte alegeri nu par uneori să fie alegeri. Dacă locuiesc în Bucureşti, dar aş prefera să locuiesc la Londra, poate că nu voi simţi că pot alege să mă mut. În realitate, întotdeauna pot să aleg unde voi trăi. Am la îndemână povestea despre cum munca, apartamentul, familia şi prietenii mei mă împiedică să mă mut, dar este cu adevărat numai o poveste. 

Cel mai mare obstacol în calea unei VIEŢI FERICITE este "povestea" ta despre viaţă. Povestea ta este plină de nevoi şi obligaţii. Eşti convins  că "ai nevoie" de cel puţin un anumit venit pentru a trăi  - şi probabil simţi că "ai nevoie" de mai mulţi bani decât ai. "Ai nevoie" de o casă mare. Te simţi obligat să faci orice îţi cere şeful sau partenerul de viaţă.  Poate te simţi de asemenea obligat să îţi ajuţi părinţii, copiii, prietenii, biserica, şi pe alţii. STOP!

NU am nevoie de nimic. 

NU trebuie să fac nimic. 

Spun NU cerinţelor lumii.  

Spun DA dorinţelor inimii mele. 

                             by Jonathan Lockwood Huie

Secretul unei vieţi fericite este Simplitatea - a spune NU reclamelor pentru ultimul acesta, sau pentru cel mai glamour ăla - a spune NU cursei pentru obţinerea noii promovări la serviciu - a spune NU tuturor nevoilor stresante care îţi ocupă timpul şi energia. 

Este timpul TĂU - este viaţa TA - TU poţi să alegi cum să ţi-o trăieşti. Nu există un FEL în care ar trebui să arate viaţa ta. Părinţii tăi au avut o idee despre cum ar trebui să trăieşti. Şeful tău, partenerul de viaţă, religia, prietenii şi chiar familia de alături au propriile lor idei despre cum ar trebui să îţi trăieşti viaţa. Dar ce putem spune despre ideea TA despre viaţa pe care o ai? Ce vrei TU? DA, contează ce vrei. DA, poţi să ai ceea ce îţi doreşti. 

ALEGE viaţa pe care o vrei, şi ALEGE să o trăieşti fericit.