Managementul vieţii

Povestea de mai jos m-a impresionat foarte mult de fiecare dată când am citit-o. M-a făcut să o relaţionez nu numai cu alergarea noastră a tuturor pentru a dobândi ceva mai mult în viaţă, ci şi cu modul în care adesea, pierdem din timpul preţios pe care l-am putea petrece cu familiile noastre, cu părinţii, cu copiii, cu prietenii, atunci când ne concentrăm toată atenţia asupra jucătorului şi căutăm moduri în care putem să îl ajutăm, în loc să ne  concentrăm asupra modului în care putem să ne ajutăm pe noi, şi mai ales a modului în care ne putem ajuta copiii, cele mai mari victime ale gamblingului. Oricum i-am privi, ei sunt cei care vor suferi cel mai mult. Să presupunem că gamblerul nu vrea să accepte condiţiile noastre de a trăi fără să se joace, şi alegem divorţul. Cât vor suferi copiii.... sau să presupunem că alegem să trăim în continuare într-o luptă perpetuă  cu gamblerul. Copiii, neînţelegând ce se întâmplă, vor suferi crezând că au greşit ei cu ceva, sau pur şi simplu se vor vedea obligaţi să ia partea unuia sau a celuilalt dintre părinţi. Cât de minunat ar fi ca toţi cei adânciţi în dependenţă să facă asemenea pescarilor, şi să aleagă viaţa alături de familiile lor, în loc să piardă ani preţioşi di n viaţă cufundaţi în coşmarul dependenţei.

Povestea:

Un vapor a ancorat in Mexic, langa un micut sat de pescari.

Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor si i-a intrebat cat timp le ia sa prinda acei pesti.

“Nu foarte mult timp”. – au raspuns pescarii la unison.

“Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste?”

Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor.

“Pai, si ce faceti in restul timpului?” a intrebat turistul.

“Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facem siesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem in sat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantam la chitara cateva cantece si tot asa…. Avem o viata plina.”

Turistul i-a intrerupt, “Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai mult timp in fiecare zi. In felul asta, o sa puteti vinde pestele pe care il prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara o barca mai mare.”

“Si dupa asta?” au intrebat pescarii.

“Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara o a doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreaga flota de traulere (barci de pescuit). In loc sa vindeti pestele unui intermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasi satucul asta micut si sa va mutati in Mexico City , Los Angeles , sau poate chiar la New York ! De acolo va veti putea conduce noua intreprindere prospera.”

“Si cam cat timp ne-ar lua asta?” au intrebat pescarii.

“Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani.” a replicat turistul.

“Si dupa asta?”

“Dupa asta? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevarat interesant,” a raspuns zambind larg turistul. “Cand afacerea ta este cu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si sa faci milioane de dolari!”

“Milioane? Serios? Si dupa asta?” au intrebat pescarii.

“Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-un satuc linistit si retras pe malul marii, sa dormiti tarziu, sa va jucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa va petreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi.”

“Cu tot respectul, domnule, dar asta e exact ce facem acum. Are rost sa irosim douazeci si cinci de ani muncind din greu?” au intrebat pescarii…