Azi voi încerca să mă mulţumesc cu mai puţin decât mi-aş dori să fie posibil, şi voi fi dispus nu numai să accept acest fapt, ci şi să îl şi apreciez. Azi nu voi aştepta prea mult de la nimeni - şi mai ales nu de la mine însămi. Voi încerca să îmi amintesc că mulţumirea izvorăşte din acceptarea cu recunoştinţă a binelui care ni se oferă, şi nu din furia la adresa vieţii din cauză că nu e "mai bună."
Realizez eu diferenţa între resemnare şi acceptarea realistă?
Azi mă rog
Să nu îmi pun standarde nefiresc de ridicate, să nu aştept prea mult.
Să privesc în urmă suficient de departe pentru a vedea că ţelurile imposibile pe care mi le-am fixat au fost capcanele adicţiei mele; mult prea des am sfârşit la jumătatea drumului, înfruntându-mi eşecul. Aceste sentimente de "iar am greşit" sau "am eşuat din nou" au devenit scuze monumentale pe care le-am oferit impulsului meu compulsiv de a mă juca, care îmi acoperea suferinţele.
Să evit acest vechi obicei bolnav.
Să fiu realist.
Azi îmi voi aminti
Binele este suficient de bun.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu