Acceptarea
Când acceptăm să ne trăim viața în conformitate cu regulile vieții, recunoaștem realitatea așa cum e ea. Cu toții am fugit, uneori, de adevăr. Când ne aflam într-o situație care ne înspăimânta, ne întoarceam spatele și fugeam. Imitam un struț și ne băgam capetele în nisip, pretinzând că situația nu exista și nu ni se întâmpla.
Atunci când acceptăm ceva, nu o admitem în mod pasiv, ci suntem gata să abordăm situația și să ne îndreptăm spre noua realitate. Dar nu putem să facem nimic, decât dacă acceptăm această realitate ca atare.
Știm cum este să fugim de boala noastră. Am încercat să dovedim că este orice în afară de dependență. Am încercat să dovedim că a fost provocată de ceva greșit în viețile, în locurile de muncă sau în familiile noastre, în copilărie, în relații, sau chiar în atmosferă. După ce am epuizat toate scuzele, ne-am acceptat, în sfârșit, boala.
Faptul că mi-am acceptat dependența nu este pasiv, ci bazat pe adevăr și realitate.
Postări
